Ce sunt oxalații?
Oxalații sunt săruri ale acidului oxalic care apar în mod natural în multe plante, precum și în corpul uman ca produs secundar al metabolismului.
În natură, oxalații există în două forme: solubili (precum oxalații de sodiu sau potasiu) și insolubili (precum oxalatul de calciu), fiecare comportându-se diferit în organism. Oxalații solubili pot fi absorbiți mai ușor în intestin, în timp ce oxalații insolubili tind să formeze cristale care se pot depune în țesuturi.
Rolul oxalaților în plante și în corpul uman
În plante, oxalații servesc ca mecanism de protecție, ajutând la apărarea împotriva erbivorelor prin reducerea digestibilității plantelor.
În corpul uman, oxalații nu au un rol esențial. Totuși, ei sunt un produs secundar natural al metabolismului, provenind din descompunerea unor substanțe precum vitamina C și anumitor aminoacizi. Deși sunt produși în mod normal, oxalații pot deveni problematici atunci când nivelurile lor sunt ridicate, cauzând posibile daune.
Unde se găsesc oxalații?
Oxalații se găsesc într-o varietate largă de alimente pe bază de plante. Unele dintre cele mai bogate alimente în oxalați includ:
- Legume (spanac, sfeclă, rubarbă, mangold)
- Fructe (fructe de pădure, smochine, kiwi )
- Nuci și semințe (migdale, caju, arahide și semințe de susan)
- Cereale (hrișcă, quinoa)
- Leguminoase (soia și produse din soia)
Este important de menționat că metodele de preparare a alimentelor, cum ar fi fierberea și aburirea, pot reduce considerabil conținutul de oxalați din unele alimente.
Impactul oxalaților asupra organismului uman
Oxalații pot provoca daune organismului, în special la persoanele care au o predispoziție pentru a-i acumula din cauza unor factori genetici, metabolici sau de mediu.
Atunci când oxalații se combină cu minerale precum calciul, formează structuri cristaline ascuțite care se pot depune în țesuturi și organe, cauzând diverse probleme de sănătate la nivelul:
- Rinichi – Cea mai cunoscută problemă este formarea pietrelor la rinichi, care sunt în mare parte compuse din cristale de oxalat de calciu. Aceste pietre pot bloca tractul urinar și pot cauza dureri și daune posibile rinichilor.
- Articulații și țesuturi moi – Oxalații se pot depune în articulații, provocând afecțiuni asemănătoare artritei, sau în țesuturi moi, precum mușchii și tendoanele, cauzând disconfort și inflamații.
- Tractul gastrointestinal – Nivelurile ridicate de oxalați pot irita mucoasa gastrointestinală, ducând la durere sau inflamație, contribuind la afecțiuni precum permeabilitatea intestinală („leaky gut”).
- Sistemul nervos – Conform studiilor, cristalele de oxalați pot cauza probleme neurologice, contribuind la afecțiuni precum fibromialgia și vulvodinia.
Cum abordează medicina funcțională sensibilitatea la oxalați?
Din perspectiva medicinei funcționale, metabolismul și excreția oxalaților sunt procese extrem de individualizate fiecărei persoane.
Capacitatea organismului de a gestiona oxalații este influențată de factori precum sănătatea intestinală, nivelurile de nutrienți și echilibrul bacteriilor care compun microbiomul , în special prezența bacteriei Oxalobacter formigenes, care degradează oxalații în intestin.
Disbioza intestinală. Persoanele cu un microbiom dezechilibrat, adesea din cauza utilizării frecvente a antibioticelor, pot avea niveluri scăzute de bacterii care degradează oxalații, ceea ce duce la o absorbție mai mare a acestora și la o depunere mai mare în țesuturi.
Deficiențe nutriționale. Deficiențele de magneziu, calciu și vitamina B6 pot agrava problemele legate de oxalați. Medicina funcțională subliniază optimizarea acestor nutrienți pentru a ajuta la reducerea absorbției de oxalați și la atenuarea efectelor acestora în organism.
Patologiile asociate cu excesul de oxalații
Pe lângă binecunoscuta formare a pietrelor la rinichi, oxalații pot contribui la o serie de afecțiuni mai puțin cunoscute, care afectează diverse sisteme ale organismului. Medicina funcțională abordează oxalații ținând cont de conexiunile complexe dintre diferitele sisteme ale corpului și posibilele cauze subtile ale dezechilibrelor de oxalați.
- Migrena. Migrenele sunt adesea văzute ca o problemă neurologică, dar medicina funcțională sugerează că acestea pot fi declanșate și de acumularea de oxalați. Când oxalații se depozitează în vasele de sânge sau în țesuturile nervoase, pot provoca inflamații, interferând cu funcția normală a neurotransmițătorilor și declanșând episoade de migrenă. Oxalații pot, de asemenea, să interfereze cu absorbția magneziului, un mineral esențial pentru relaxarea vaselor de sânge și prevenirea migrenelor.
- Infecțiile urinare recurente. Persoanele care suferă de infecții urinare frecvente pot observa că acestea sunt legate de acumularea oxalaților în tractul urinar. Oxalații irită mucoasa vezicii urinare și a uretrei, cauzând inflamații și dureri. Această iritare poate compromite apărarea naturală a tractului urinar, facilitând infecțiile bacteriene recurente. În cazul femeilor care suferă de vulvodinie, inflamația și durerea din regiunea vulvară sunt adesea agravate de prezența oxalaților, deoarece aceștia se acumulează în țesuturile din apropierea tractului urinar și genital.
- Tulburări gastrointestinale. Oxalații pot contribui la inflamația cronică a tractului gastrointestinal, inclusiv la afecțiuni precum sindromul colonului iritabil (IBS) și boala inflamatorie intestinală (BII). Aceste molecule pot irita mucoasa intestinului și pot contribui la dezvoltarea permeabilității intestinale (leaky gut), permițând pătrunderea toxinelor și antigenelor în sânge. Acest lucru poate agrava tulburările autoimune și poate declanșa reacții inflamatorii sistemice.
- Dureri musculo-scheletice și fibromialgie. Oxalații se pot depune în țesuturile moi, cum ar fi mușchii, ligamentele și articulațiile, provocând inflamații locale și dureri cronice. Persoanele cu fibromialgie sau alte sindroame de durere cronică pot avea o sensibilitate crescută la oxalați, care contribuie la simptomele lor. Depozitele de oxalați în aceste țesuturi pot agrava senzația de rigiditate, sensibilitate la atingere și durere generalizată.
- Probleme tiroidiene. Oxalații pot afecta funcția tiroidiană prin legarea de mineralele esențiale, cum ar fi calciul și magneziul, care sunt necesare pentru producția și reglarea hormonilor tiroidieni. Acest lucru poate contribui la hipotiroidism sau poate agrava afecțiunile tiroidiene existente.
- Simptome neurologice. Oxalații pot pătrunde și în sistemul nervos central, traversând bariera hemato-encefalică și afectând funcția neurologică. Acumulările de oxalați în țesuturile nervoase pot provoca simptome precum tulburări cognitive, amețeli și oboseală mentală, simptome care se suprapun adesea cu alte afecțiuni neurologice, făcând diagnosticarea dificilă. Persoanele cu boala Lyme sau alte tulburări neuroinflamatorii sunt deosebit de susceptibile la acest efect al oxalaților.
- Condiții dermatologice. Depunerile de oxalați pot provoca iritații cutanate și reacții inflamatorii la nivelul pielii, inclusiv erupții cutanate inexplicabile sau afecțiuni precum dermatita. Unele persoane cu sensibilitate la oxalați pot experimenta mâncărimi cronice sau pete roșii pe piele, mai ales dacă au un microbiom intestinal dezechilibrat.
